Originile cuvântului NOMETRA…

O să vă întrebaţi probabil de unde vine denumirea paginii pe care tocmai aţi accesat-o, ei bine o sa vă explic toată istoria numelui…..

La naştere, tatăl meu se gândea ce nume să-mi mai pună pe lângă primul prenume de Daniel, ei bine a luat Calendarul Creştin Ortodox la “puricat”, pentru că pe timpurile acelea cam aşa se dădea numele la copii şi a găsit la data de 13 aprilie numele Sf. Mucenic Artemon.

Când am intrat prima data în minunata era a internetului, prin 2000, nu ştiam ce nume să-mi pun pentru o adresă de e-mail deoarece mai toate erau ocupate pentru combinaţiile de nume pe care le doream. Şi tot gândindu-mă am ajuns la anagramarea celui de-al doilea prenume al meu, ARTEMON în NOMETRA.

Bineînţeles că imediat am putut realiza toate adresele de e-mail pe care le doream , cu acest nume.

Având puterea internetului în mână şi ajutorul prietenilor cărora le mulţumesc, am început să caut provenienţa acestui nume şi cine a fost Sf. Mucenic Artemon.

Şi am găsit urmatoarele:

În timpul împăraţiei lui Diocleţian a fost mare prigoana împotriva creştinilor; de vreme ce au fost trimişi muncitori prin toate cetaţile şi ţările stăpânirii romanilor, ca să aduca jertfe zeilor şi să sileasca pe creştini la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor pleca, să-i schingiuiască şi să-i ucida. Deci, a mers în părţile Capadochiei un comit cu numele Patrichie, care săvârşea porunca împăratului.

Dar mai inainte de venirea lui, fericitul Sisinie, episcopul Laodichiei, aflând că se apropia comitul, a luat pe Sfântul Artemon presbiterul şi pe oarecare din creştini şi s-a dus noaptea în capiştea Artemidei şi au sfărmat pe toţi idolii ce au fost acolo şi i-au ars cu foc. Apoi întorcându-se la biserica creştina, care era la cinci stadii de cetate, îşi săvârşeau obişnuitele rugăciuni şi-i întărea pe credincioşi, zicindu-le: “Fiii mei, auzim de Antihrist cel ce vine în cetate, vrând să ucidă pe creştini. Deci, nimic să nu vă despartă pe voi de dragostea lui Hristos, nici focul, nici sabia, nici fiarele şi nici un fel de moarte oricât de cumplita”. Iar după ce a intrat în cetate comitul Patrichie, a adus mai întâi o jertfă în capiştea lui Apolon şi a făcut în acea zi cercetare. Apoi îngrozirile împărateşti le-a pus înainte şi s-au îndeletnicit cinci zile în cercetări şi în vânătoare.

După aceea a intrat în capiştea Artemidei, vrând să săvârşească necurata jertfă şi negăsind pe idoli, întreba unde sunt. Iar oarecare din elini i-au spus că episcopul Sisinie cu preotul său Artemon şi cu alţi creştini au sfărâmat pe Artemida şi pe ceilalţi idoli ce au fost acolo. Deci, întrebând comitul unde este episcopul şi creştinii, i-a răspuns că s-au adunat în biserica lor. Atunci comitul îndată încălecând pe cal, s-a dus cu ostaşi înarmaţi spre biserica creştină, ca să verse sângele celor credincioşi, iar pe Sisinie şi pe Artemon sa-i taie bucati. Dupa ce s-a apropiat el de biserică, când era ca de o stadie, deodată l-a cuprins nişte friguri mari, încât a căzut şi foc peste măsură l-a cuprins, încât pe năsălie l-au dus la o casă ce se afla acolo. Dupa ce a înnoptat, ostaşii au stat cu lumânări pe lângă comitul cel bolnav, aşteptându-i moartea, iar comitul a zis către casnicii săi: “Creştinii m-au blestemat şi Dumnezeul lor mă munceşte”. Zis-au lui casnicii: “Puternicii zei şi luminata zeiţa Artemida, te vor face pe tine sănătos”.

Bolind el greu şi simţind că moare, a zis către ostaşi: “Duceţi-vă în biserica creştină şi spuneţi episcopului Sisinie, că aşa zice comitul Patrichie: “Mare este Dumnezeul creştinilor”. Deci, roagă-te către dânsul pentru mine, ca să mă scol din această boală grea şi-ţi voi face chipul tău din aur şi în mijlocul cetăţii îl voi pune”. Ducându-se ostaşii, au spus episcopului cuvintele comitului, iar episcopul i-a răspuns: “Aurul tău cu tine să fie! Dar de crezi în Domnul nostru Iisus Hristos, te vei izbăvi de boala ta”. Şi iarăşi a trimis comitul, zicând: “Cred în Dumnezeul tău, numai să mă tămăduiesc!” Deci, episcopul a făcut pentru dânsul rugăciune şi îndată comitul s-a sculat sănătos, neavând nicidecum boala trupeasca. După câteva zile comitul Patrichie s-a dus în cetatea Cezareei din Palestina, fiind departe de Laodiceia cam la trei stadii şi a întâmpinat pe Sfântul Artemon venind de la vânat. Pentru că, cu cuvântul lui Hristos, vâna fiare sălbatice şi îl urmau doi cerbi şi şase asine sălbatice pe care le ducea preotul la episcop, fiindcă avea episcopul o grădina frumoasa de pomi şi într-însa voia să aibă şi fiare sălbatice.

Deci, poruncind comitul să stea, a întrebat pe robul lui Dumnezeu Artemon, cum a vânat fiarele acelea. Iar el a răspuns: “Cu cuvântul Hristosului meu am vânat acestea!” Şi i-a zis comitul: “Bătrânule, mi se pare că eşti creştin”. Sfântul a răspuns: “Din tinereţe sunt creştin”. Atunci legându-l cu două lanţuri, l-a dat pe el la doi ostaşi, poruncind să-l ducă pe Artemon după dânsul, în cetatea Cezareei. Iar sfântul, fiind legat şi întorcându-se către fiarele ce-i urmau lui, le-a zis: “Mergeţi la Sisinie episcopul”. Iar ele s-au dus şi au stat lângă uşile ogrăzii bisericii şi episcopul a întrebat pe portar: “De unde au venit aceste animale?” Atunci cu porunca lui Dumnezeu, un cerb luând glas omenesc, a zis: “Robul lui Dumnezeu, Artemon este prins de către răucredinciosul comit şi l-au dus legat în Cezareea, iar pe noi ne-a trimis la tine”.

Episcopul s-a spăimântat de grăirea cerbului şi suspinând greu de prinderea lui Artemon, a chemat pe diaconul Filie şi i-a zis: “O minune nouă s-a făcut, că iată din aceste fiare pe care le vezi, un cerb a grăit cu glas omenesc, spunând, câ robul lui Dumnezeu Artemon a fost prins de necuratul comit şi l-a dus în Cezareea legat. Şi m-a cuprins spaima de vorbirea omenească a cerbului şi jale grea pentru prinderea lui Artemon. Deci, ia câteva prescuri şi du-te în Cezareea cu o sluga, ca să afli dacă sunt adevărate cele grăite de cerb”. Diaconul, luând prescurile şi o slugă, rugându-se, s-a dus. Sosind în Cezareea, a aflat pe Sfântul Artemon şezând în temniţă şi închinându-se lui, a zis: “Robule al lui Dumnezeu Cel de sus şi păstor al oilor cuvântătoare, cum ne-ai lăsat şi ai căzut în mâinile tiranului, căci noi n-am ştiut? Ci una din fiarele sălbatice a vestit episcopului despre tine, vorbind omeneşte; de aceea m-a trimis episcopul aici, să văd daca sunt adevărate cele grăite, pentru că greu se mâhneşte pentru tine”. Sfântul Artemon a răspuns: “Filie, slujitor al Domnului, dacă te duci, vesteşte stăpânului meu, sfântului episcop, că sunt prins la cazne pentru Hristos şi şed în temniţa. Deci, să se roage pentru mine ca să pot birui izvodirile cele viclene ale călăului urât de Hristos şi să mă învrednicesc a fi părtaş cu Domnul meu, Iisus Hristos”. Apoi şi-au dat sărutare unul altuia şi s-au despărţit; diaconul s-a întors la locul său, iar Artemon a rămas în lanţuri. Venind diaconul la episcop şi spunându-i cuvintele lui Artemon, episcopul s-a rugat cu lacrimi către Dumnezeu grăind: “Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai izbăvit pe Daniil din groapa cu lei şi pe cei trei tineri i-ai scos din cuptorul cel înfocat a lui Nabucodonosor, izbăveşte şi pe robul tău Artemon de vrăjmaşul Patrichie şi fă ca să biruiască toate scornirile de muncă ale acestuia şi îl numără în ceata sfinţilor mucenici”. Într-una din zile comitul Patrichie, făcând cercetare în cetatea Cezareei, a poruncit să aducă înaintea sa pe Sfântul Artemon, presbiterul Laodichiei şi a zis către dânsul: “Bătrânule, spune-ne cum te numeşti!” El a raspuns: “Mă numesc Artemon, rob al lui Hristos Dumnezeul meu”. Comitul zise: “Tu eşti cel care ai sfărâmat chipul cel cioplit al marii zeiţe?” Sfântul răspunse: “Eu sunt”. Comitul zise: “Spune-mi, bătrânule, cum ai asuprit puterea ei, cum n-ai cruţat chipul acela şi cum nu te-ai temut de răsplătirea ei? Iată ea fiind blândă te-a lăsat să trăieşti încă”. Sfântul Artemon răspunse: “Şi pe tine te voi asupri, rugându-mă Dumnezeului meu, şi-ţi voi birui tirania ta! Iar pe idolul cel mort şi mut cum n-aş fi putut să-l asupresc?”. Comitul zise: “Eu, auzind de numele tău, că te numeşti Artemon, socoteam că eşti rob al zeiţei Artemida şi mi se pare că, chiar aceea te-a lăsat să trăieşti, pentru că eşti de un nume cu dânsa”. Sfântul răspunse: “Preanecuratule pagân, fiu al diavolului, întunecatule cu mintea, dacă voieşti să auzi de numele meu, înţelege că eu, fiind încă în pântecele maicii mele, mi s-a dăruit acest nume de la Dumnezeu”. Comitul a zis: “Cinsteşte-ţi bătrâneţile, cruţă-ţi cărunteţile şi jertfeşte marelui Asclipios, zeul acestei cetaţi”. Sfântul răspunse: “Şaisprezece ani am fost citeţ, citind cărţile în biserica Dumnezeului meu; douăzeci şi opt de ani am fost diacon, citind Sfânta Evanghelie şi treizeci şi trei de ani am împlinit în preoţie, învăţând pe oameni şi povăţuindu-i la calea mântuirii cu ajutorul lui Hristos. Iar acum îmi porunceşti să fiu asemenea ţie şi să jertfesc diavolului ce este in idolul cel nesimţitor? Iată, vreau să văd pe zeul tău şi să-i cunosc puterea”. Comitul zise: “Mare slavă şi putere are marele zeu Asclipios! Iar dacă cineva nu aduce tămâie cu rugăminte înaintea capiştei lui, nu poate să intre înăuntru; căci erau nişte balauri petrecători în capiştea lui Asclipios şi slujitorii le aduceau mâncăruri dulci odată pe an”. Sfântul zise: “Să mergem în capiştea lui Asclipios şi dacă nu mă va lăsa să intru înăuntru, atunci îi voi aduce tămâie!”.Mergând comitul şi poporul cu sfântul, apropiindu-se de capiştea aceea, balaurii şi mai ales necuratele duhuri dintr-înşii, nesuferind venirea mucenicului şi puterea lui Hristos ce era într-însul, scoteau şuierături înfricoşate în capişte şi tulburare, încât se clătina ca un copac de vânt, şi văzând aceea popoarele şi comitul, fugeau de frică. După aceea comitul a zis către sfânt: “Vezi cât de mare este puterea lui Asclipios, căci pe nimeni nu lasă să intre la dânsul fără tămâie?” Sfântul zise: “Porunceşte jertfitorului tău să-mi deschidă capiştea, căci eu voi intra”. Şi a poruncit comitul să deschida capiştea. Iar slujitorul care se numea Vitalie a zis către comit: “Mă rog prealuminatei stăpânirii tale, nu pot deschide fără tămâie şi fără rugăminte; pentru că este mare îngrozirea zeului Asclipios”.

Deci, luind slujitorul tamiia, a adus-o dupa obiceiul sau si a deschis usa cea incuiata, apoi a fugit indata. Atunci comitul, stind departe, a zis catre sfint: “Batrinule, daca poti sa intri, intra”. Iar sfintul, apropiindu-se de usa si facind semnul Crucii, a intrat cu indrazneala si balaurii stateau nemiscati. Sfintul s-a rugat catre adevaratul Dumnezeu, zicind: “Doamne Dumnezeul meu, Cel ce prin robul Tau Daniil ai sfarmat pe idolul Baal din Babilon si ai ucis balaurul, tu si acum, Doamne, prin mine pacatosul, cu puterea Ta dumnezeiasca ucide balaurii acestia, ca sa se preamareasca numele Tau cel Sfint”. Apoi ingrozind pe balauri ca sa nu vatame pe nimeni, le-a poruncit sa-i urmeze si a iesit cu dinsii afara. Iar poporul si comitul, vazind cum iesisera balaurii din capistea lui Asclipios, s-au spaimintat si au inceput sa fuga. Sfintul a strigat in urma lor: “De ce fugiti? Nu va temeti! Stati si vedeti cum, cu puterea Dumnezeului meu Cel adevarat, balaurii acestia vor muri inaintea ochilor vostri!” Si suflind asupra lor, indata i-a lasat morti, pentru ca s-au risipit inaintea picioarelor lui, fiind loviti ca de un tunet. Atunci Sfintul Artemon a grait catre comit: “Vezi, Patrichie, pe zeii cei cinstiti de voi, cum au murit prin puterea lui Dumnezeu si Tatal Domnului nostru Iisus Hristos?” Iar comitul si tot poporul s-au inspaimintat, vazind pe balauri ucisi fara fier, intre care era unul foarte mare, avind cinci coti grosime, iar in lungime douazeci si cinci de coti. Vazind aceasta Vitalie slujitorul, si-a ridicat glasul si a zis: “Mare este Dumnezeul crestinilor si mare este puterea acestui barbat! Caci prin suflarea gurii a ucis pe acesti balauri” Si, cazind la picioarele sfintului, graia: “Robule al Dumnezeului Celui de sus, nu ma departa de tine, ci ma rog tie, insemneaza-ma cu puterea Dumnezeului tau, ca sa fiu desavirsit, oaie a turmei tale. Pentru ca pina acum am fost in inselaciune, uitindu-ma la idoli si la acesti balauri, iar acum cunosc pe Dumnezeul cel adevarat!” Iar paginul comit, avind ochii sufletesti orbiti, desi vedea o minune ca aceea, insa n-a voit sa cunoasca adevarul prin puterea dumnezeiasca, ci socotea ca Artemon prin vraji a ucis balaurii. Nesuferind rusinea si umplindu-se de minie pentru a sa rusinare si pentru pierderea balaurilor, a poruncit ca iarasi sa piarda pe sfintul mucenic si sa-l supuna la intrebare inaintea nedreptei sale judecati. Si a zis cu minie catre sfintul: “Asa ma jur pe zeita cea mare Artemida si pe luminatul Apolon, ca de nu vei spune cu ce putere ai ucis balaurii cei mari, in bucati te voi sfarima”. Raspuns-a mucenicul: “Cu puterea lui Hristos si cu ajutorul Sfintului Arhanghel Rafail, trimis de Dumnezeu, am ucis pe balaurii vostri”. Zis-a comitul: “Oare poate Cel rastignit de neamul jidovesc, sa aiba o putere ca aceasta?” Zis-a sfintul: “O, intunecatule cu rautatea, invechitule in rautati si mostenitorule al iadului, ai auzit si inca auzi, ca prin puterea Dumnezeului meu, au murit fiarele voastre”. Atunci comitul, umplindu-se de minie, a ars o tigaie unde a pus pe sfintul mucenic, inca si tepi de fier a ars si a poruncit ca sa-l impunga si cu alte fiare ascutite sa-i taie madularele trupului. Si zicea catre dinsul: “Vezi, nesupusule batrin, cum piere trupul tau in munci?” Iar patimitorul, cautind la cer, a zis: “Doamne Iisuse Hristoase, nu lasa pe necuratul comit sa rida de mine robul Tau; caci stii, ca pentru Tine patimesc astfel. Ci da-mi rabdare pina in sfirsit, sa se rusineze vrajmasul meu. Asculta, Dumnezeule, rugaciunea robului Tau si ia in urechi ruga mea, Doamne Savaot. Pentru ca Tu ai facut cerul si pamintul si toate cele ce sint minunate sub cer. Tu esti Domn al tuturor si nu este cel ce poate sa se impotriveasca Tie. Deci cu mila Ta mintuieste-ma, Doamne. Tu ai sfintit pe pruncul Tau, Abel, cel fara de rautate si junghiat fara vina. Tu ai indreptat si la inaltime ai rinduit pe placutul Tau Enoh. Tu ai pazit in corabie pe Noe si ai inaltat pentru binecuvintare pe arhiereul Melchisedec. Pentru jertfa ai preamarit pe Avraam, ai inmultit neamul lui Iacov prin nasterea de fii, ai scos din focul Sodomei pe Lot si ai fericit prin rabdare pe Iov. Cu al Tau ajutor Iosif a biruit patimile trupesti, s-a preamarit Moise, robul Tau, asupra vrajmasilor si toti cei indreptati prin Tine, Te lauda pe Tine Dumnezeul Cel preamarit. Acum si eu, robul Tau, ma rog Tie, Doamne, miluieste-ma pe mine cu mila Ta si ajuta-ma cu puterea Ta”. Astfel rugindu-se sfintul, iata cerbul care graise in Laodiceia cu glas omenesc catre episcop, a intrat in Cezareea si trecind prin mijlocul poporului in acea priveliste, a cazut inaintea sfintului mucenic Artemon si-i lingea picioarele cele sfintite. Apoi, stind inaintea comitului, prin dumnezeiasca porunca pentru mustrarea si infruntarea paginilor, iarasi luind glas omenesc, a inceput a zice: “O, comitule, raucredinciosule, cunoaste ca nimic nu este care sa fie cu neputinta la Dumnezeu si puternic este si celor necuvin-tatoare sa le dea grai omenesc spre aratarea dumnezeiestii Sale puteri. Deci sa stii ca robul lui Dumnezeu, Artemon, degrab se va libera, iar tu de doua pasari ceresti vei fi rapit si vei fi aruncat intr-o caldare clocotita, pentru ca pe Dumnezeu, pe care L-ai marturisit si ai crezut intr-Insul, de Acela te-ai lepadat si pe omul cel drept, fara omenie il muncesti”

Iar necuratul comit, fiind dat în vileag şi mustrat de dobitocul cel sălbatic, dar socotind acea vrajă, s-a mâniat foarte şi a poruncit ostaşilor să ucidă cerbul acela. Şi unul din ostaşi, luând o suliţă s-a pornit să ucidă pe cerb; dar cerbul a sărit, iar suliţa a lovit pe stolnicul comitului şi l-a străpuns, iar cel însuliţat, îndată în acel loc şi-a dat sufletul. Acest lucru văzândul comitul, i-a fost jale de stolnicul său şi, sculându-se de pe divan, s-a dus la casa sa, iar pe mucenic a poruncit să-l arunce iar în temniţă.

A doua zi, a poruncit comitul să gătească o căldare mare, s-o umple cu smoală şi s-o fiarbă, vrând ca să arunce într-însa pe mucenic cu capul în jos. Şi făcându-se acesta, slujitorii au mers să-i spună de fierberea căldării cu smoală; iar comitul, vrând cu ochii săi să vadă căldarea aceea, a încălecat pe cal şi s-a dus spre căldare. Iar după ce s-a apropiat, s-au pogorât din cer doi îngeri ca doi vulturi şi, apucând de pe cal pe comit, l-au aruncat în smoala care fierbea în căldare şi s-a topit, încât nici oasele nu i-au mai rămas.

Atunci ostaşii şi tot poporul, văzând acesta, s-au înspăimântat şi au fugit, iar sfântul, fiind scos din căldare, a rămas singur la un loc, şi stând, slăvea pe Dumnezeu. Deci, plecându-şi genunchii, s-a rugat şi a izvorât din locul acela izvor de apă. Apoi, venind Vitalie, slujitorul idolesc şi alţi mulţi, au fost învăţaţi şi s-au botezat de sfântul. Iar în noaptea aceea, a venit un glas de sus, zicând către mucenic: „ Ieşi din cetatea aceasta şi vino în Asia, în locul ce se numeşte Vuli, care este lângă mare. Acolo vei afla pe Alexandru şi pe Pironia, maica aceluia, şi vei curăţi împreună cu dânşii pe mulţi de diavoli şi de felurite boli şi mulţi luminându-se prin tine, vor preamări pe Dumnezeu”.

A doua zi, s-au adunat la Sfântul Artemon toţii cei nou-luminaţi prin botez. Iar el, luând pâinea dumnezeieştilor Taine, a frânt-o în bucăţi şi amestecând-o în paharul sfânt, le-a dat, zicând: „ Această pâine este Trupul lui Hristos şi prin acest vin este Sângele lui Hristos, cel vărsat pentru sufletele voastre! Deci, păziţi-vă, fiilor, ca nici unul din voi să nu vă despărţiţi de dragostea lui Hristos, ci staţi neclintiţi în credinţă, căci mie mi s-a poruncit să mă duc în Asia”.

Auzind episcopul Cezareei toate cele despre Sfântul Mucenic Artemon, că mulţi au fost botezaţi de el şi că învaţă pe popor cuvântul adevărului, a mers la dânsul cu credincioşii care erau cu el şi sărutând pe sfânt şi făcând rugăciune, au însemnat locul acela cu un semn, pe care a pătimit Sfântul Mucenic Artemon şi după aceea a zidit pe el o biserică. Iar din mucenicii cei botezaţi, pe unii i-a sfinţit preoţi, pe alţii diaconi, iar pe Vitalie l-a pus episcop; căruia i-a şi încredinţat părţile Palestinei. Iar Sfîntul Mucenic Artemon, sărutând pe episcop şi pe popor, a ieşit spre partea Asiei hotărâtă lui. Dar pe cale fiind răpit de înger, a fost dus la locul unde a fost trimis; acolo a făcut minuni mari cu puterea lui Dumnezeu, căci pe mulţi i-a luminat şi i-a adus la Dumnezeu.

După aceea prinzându-l cei necredincioşi, i-au tăiat capul şi astfel s-a dus la veşnicele locaşuri, ca să ia cununa cinstitei slave de la Hristos Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh se cuvine slavă şi închinăciune în vecii vecilor. Amin

Material scris prin bunăvoinţa Pr. Cătălin Ilie

Comments